Salonul de așteptare

Nu știam ca lumina de la capătul tunelului chiar este o lumina propriu zisa.

Recunosc ca ai destul de mult de mers din întuneric pana ajungi la ea, dar într-un final reușești. Pe parcursul drumului fie instinctiv, fie din concepția sa, mintea începe sa îți deruleze viața pentru o introspectiva. Nu știu exact cat timp am călătorit. Fiecare pas dicta direcția „filmului”. Daca făceam un pas înapoi, filmul mergea in sens invers. Așa mi-am văzut primul sărut de nenumărate ori. Daca fugeam puteam sa sar peste momentele dureroase din viața mea. Nu am fost niciodată pregătit pentru ele. Am făcut multe opriri datorita nostalgiei si ca sa pot analiza in detaliu cum am reușit sa îmi ascund cheile de la apartament in fotoliu doar din 3 mișcări.

La finalul tunelului se afla un stâlp cu un felinar, iar in spatele lui o ușă de lemn.

- Buna! spuse o voce răgușită.

- Bu..buna! am răspuns eu confuz.

- Cred ca ai ceva timp de când ești aici. Ai încercat ușa?

- Greu de spus fără un ceas. Încă nu. Ce e dincolo de ușă?

- Viața de apoi.

- Adică?

- Viața de apoi sau mai bine spus lumea de dincolo se afla dincolo de acea ușă.

- Credeam ca e aici, la capătul tunelului, unde e lumina.

- Nu fi naiv. Lumina e doar ca sa te călăuzească prin întuneric. Daca ar fi fost doar ușa, toata lumea s-ar fi rătăcit pana acum. Hai cu mine sa îți arat.

Străinul m-a tras de mana si m-a dus dincolo de ușă. O lumina orbitoare  ne-a cuprins pe amândoi, iar după câteva momente in fata mea se afla o camera imensa ce s-ar putea asemăna cu recepția si sala de așteptare a unei corporații multinaționale. O fântâna arteziana in mijloc, canapele si fotolii de piele pe o parte si de cealaltă. Am fost tras pana in fata biroului de recepție.

- Te-ai întors pentru încă o încercare? spuse îngerul din fata noastră pe un ton suav.

- Din păcate astăzi nu e ziua cea mare, spuse străinul.

- Odată si odată tot va trebui sa îți faci curaj. Ce te aduce pe la noi atunci?

- V-am adus un nou venit care aștepta afara.

- Știi ca nu e datoria ta sa îl aduci. Tu ai treburi mai importante de făcut.

- Știu, știu, dar pare mai timid de fel si mi s-a făcut mila.

- Off! Unde e?

- Aici! am răspuns eu mai in sec.

- Bine ai venit! Momentan îngerul tău păzitor nu este disponibil pentru orientare, dar poate prietenul nostru care te-a adus pana aici e destul de bun încât sa ii tina locul. Cunoaște destul de bine totul încât sa îți facă o introducere.

- Parca spuneai ca am „lucruri mai bune de făcut”.

- Iar acesta va fi unul dintre ele, dragul meu. Va rog sa mergeți pe o canapea si sa discutați.

- Bine, fie. Mergem la aia de lângă biblioteca. Îmi place priveliștea.

L-am urmat pe străin pana la o canapea veche, prăfuita, vai de capul ei, dar înconjurată cu o sumedenie de aranjamente florare de fel si fel de culori. Mireasma lor îți încălzea sufletul si fiecare miros era in perfecta armonie cu celălalt.

- Stai jos. Am sa îți fac un scurt rezumat ca sa ai o idee despre ce se întâmplă in jurul tău si după putem sa trecem la partea cu întrebările. Bine? spuse el aproape grăbit.

- Bine! am spus eu pe un ton hotărât.

- Perfect. Momentan ne aflam in sala de așteptare pentru judecata personala.

- Judecata?

- Întrebările la sfârșit.

- Scuze.

- Cat ai fost in viată ai făcut multe fapte, bune si rele. Vei fi judecat pentru ele si in funcție de verdict afli unde mergi in continuare.

- Adică rai sau iad?

- Mai complicat, dar pe scurt, ceva de genul. O data dat verdictul, e final. Nu mai poți sa îl schimbi, dar înainte sa se dea verdictul ai dreptul sa alegi daca îl primești sau nu atunci. Poți sa îți reanalizezi viața de mai multe ori pana ești sigur. Așa vei fi conștient de verdictul tău înainte sa îl primești si îl poți accepta mai ușor.

Vorbele lui îmi umpleau mintea cu un sentiment de confuzie si totodată vedeam o logica in sistemul prezentat de el.

- Vestea buna si proasta e ca la judecata vei fi propriul tău avocat. Te vei reprezenta singur, iar îngerul tău păzitor va fi acolo doar ca un simplu spectator. Timpul de pregătire e nelimitat, găsești tot ce ai nevoie aici si îngerul tău păzitor îți va da tot ce ii ceri pentru pregătirea ta. Asta ar fi cam totul pe scurt. Întrebări?

- Mii, dar sa începem cu un simpla. Aici voi putea primi răspunsul ce tot ce vreau sa știu?

- Desigur.

- Înseamnă ca pot afla adevărul despre orice?

- Poți afla adevărul tău, da.

- Stai. Adică adevărul meu?

- Exact cum am spus. Adevărul tău. Adevărul a fost întotdeauna subiectiv. El a fost întotdeauna limitat de ceea ce cunoaștem, ce simțim si ce se întâmplă la momentul respectiv. De asta putem sa creștem, sa evoluam, sa ne schimbam. De asta judecata îți permite sa încerci de mai multe ori înainte sa primești verdictul.

- Dar vreau sa știu adevărul suprem! am spus pe un ton ridicat

- Nu ai cum sa îl știi, spuse el in hohote.

- Dar ai zis ca pot afla răspunsul la tot ceea ce vreau sa știu.

- Exista o diferență intre răspunsuri si adevărul suprem. 

- Cum ar fi?

- Nu exista adevărul suprem. Nici adevărul tău nu e chiar al tău. In funcție de cat de strict sau flexibil ești cu definiția sinelui, adevărul tău e al versiunii tale de acum. La fiecare alegere întâmpinată exista un adevăr, unul pentru fiecare varianta de răspuns, pentru fiecare cărare.

- Dar atunci cum pot fi judecat daca nu exista un adevăr suprem?

- Comparând toate adevărurile tale posibile cu cel ce te-a adus la momentul verdictului.

- Asta ar însemna milioane sau chiar miliarde de variante. Cum as putea sa mă pregătesc eu cum trebuie, daca așa e sistemul de judecata?

- De asta te-am adus lângă bibliotecă. Înăuntru este un tunel asemănător cu cel de la intrare. Vei putea sa vezi si sa revezi fiecare moment pentru a le compara cum trebuie. De asta ai si timp nelimitat pentru pregătire.

- Si unde mergem mai exact după verdict?

- Din cate am înțeles, ai 3 variante. Iadul unde mergi pentru ca nu ai urmat calea cea mai buna, raiul unde ai urmat cealaltă cale, iar daca calea ta nu inclina in nici o direcție te vei reîntoarce pe pământ sa urmezi alte drumuri.

- Înțeleg. Daca exista biblioteca înăuntru, tu de ce erai afara?

- Pentru ca îmi știu deja verdictul si nu am încă acel curaj sa merg mai departe. Așa ca îmi petrec eternitatea uzitându-mă la vechea mea viață pana voi fi pregătit.

- Sa înțeleg ca e de rău? Poate poți sa ti-l schimbi. Poate ajutându-mă acum îți vei schimba verdictul in spre mai bine.

- Verdictul tău e bătut in piatra din clipa ce ai murit.

- Atunci ce rost mai are judecata si pregătirea si tot? De ce nu primim verdictul si mergem direct mai departe din clipa in care murim? Nu ar fi mai simplu?

- Dar atunci nu ai mai înțelege de ce îl primești. Sistemul este conceput ca sa înțelegi de ce mergi mai departe acolo unde mergi. Daca mergi in iad fără sa știi de ce ești acolo vei crede ca ai fost neîndreptățit. Daca mergi in rai sunt șanse sa crezi ca cineva a făcut o greșeală sau ca ai păcălit sistemul. Daca e sa te reîntorci vei crede ca si-a bătut cineva joc de tine doar ca sa nu ajungi in rai.

- Încep sa cred ca ai dreptate.

- Sa nu te audă cineva ca spui asta ca poate mă vor da afara, spuse el pe un ton mai glumeț.

- Atunci rămâne intre noi doi.

- Perfect. Vad ca cei de la recepție ne fac semn. Cred ca ti-a venit îngerul păzitor.

- Înseamnă ca trebuie sa mă duc. Mă bucur ca te-am cunoscut.

- Si eu la fel. Poate ne mai vedem pe aici.

- Sper. Ai sa te întorci in tunel?

- Pana când voi fi pregătit.

Atunci ne-am îndepărtat unul de celălalt, fiecare in direcția sa. Eu ca sa îmi întâlnesc îngerul păzitor, iar străinul spre ușa de la intrare. Dar nu am putut sa mă abțin sa nu îl întreb.

- Hei! Înainte sa ieși pe ușă, poți sa îmi spui, te rog, care este verdictul tău?

- Al meu? 

- Da!

- Sa fiu înger!